Nu exista review-uri pentru aceasta oferta.

Oferta include

  • Bilet de avion Turkish Airlines pe ruta București - Kuala Lumpur - București
  • Bilet de avion pe ruta Kuala Lumpur - Kota Kinabalu, Kota Kinabalu - Sandakan, Sandakan - Kuala Lumpur
  • 1 Bagaj de cală și 1 Bagaj de mână / persoană
  • Taxe de aeroport
  • Transferuri aeroport - hotel – aeroport
  • Mese: 7 x mic dejun, 2 x prânz, 2 x cină
  • Cazare 7 nopți, astfel:
    • 3 nopți Kuala Lumpur
    • 2 nopți Kota Kinabalu
    • 1 noapte Turtle Island
    • 1 noapte Kinabatangan
  • Șofer/ghid local vorbitor de limbă engleză
  • Tururi, vizite și excursii conform itinerarului, cu ghid vorbitor de limbă engleză, exceptând cele menționate ca fiind opționale sau neincluse
  • Taxe de intrare la: Parcul Național Kinabalu, Poring Hot Springs, ferma Desa Cattle, Turtle Island, Centrul de Reabilitare a urangutanilor Sepilok, croazieră pe râul Kinabatangan, Peștera Gomantong.
  • Asistență turistică

Oferta nu include

  • Taxe de oraș (se achită local)
  • Asigurare medicală / storno
  • Bacșiș ghid și șofer – NU ESTE OBLIGATORIU dar se practica
  • Locuri preferențiale în avion
  • Early check-in, late check-out
  • Mese nespecificate în program
  • Cheltuieli personale

Valabilitate oferta

Tariful este exprimat în euro/persoană/sejur, cazare în cameră dublă și este valabil în perioada 28.11 – 07.12.2024.

Conditii oferta

Tariful afișat este valabil în momentul editării / postării acestei oferte!
Locuri în limita disponibilității! Atenție, disponibilitatea se poate schimba în orice moment, motiv pentru care va rugăm să ne contactați pentru reconfirmarea tarifelor și / sau a locurilor disponibile!

Condiții de plată:
➢ 40% la confirmarea rezervării
➢ 60% cu 30 de zile înainte de plecare
Pentru solicitări cu mai puțin de 30 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării.
Plata se face în euro sau în lei (caz în care se folosește cursul BNR din ziua plății + 2%).

Orar de zbor:
Plecare Bucuresti 28.11.2024 ora 21:20; sosire Istanbul 28.11.2024 ora 23:45; Turkish Airlines
Plecare Istanbul 29.11.2024 ora 01:50; sosire Kuala Lumpur 29.11.2024 ora 17:05; Turkish Airlines
Plecare Kuala Lumpur 01.12.2024 ora 09:10; sosire Kota Kinabalu 01.12.2024 ora 11:40; Malindo Air
Plecare Kota Kinabalu 03.12.2024 ora 06:20; sosire Sandakan 03.12.2024 ora 07:10; Air Asia
Plecare Sandakan 05.12.2024 ora 13:55; sosire Kuala Lumpur 05.12.2024 ora 16:45; Malaysia Airlines
Plecare Kuala Lumpur 06.12.2024 ora 23:50; sosire Istanbul 07.12.2024 ora 06:05; Turkish Airlines
Plecare Istanbul 07.12.2024 ora 08:30; sosire București 07.12.2024 ora 08:50; Turkish Airlines

Notă zboruri:
Orarul de zbor poate suferi modificări, fără avertisment din partea companiei aeriene. Taxele de aeroport sunt incluse, dar pot suferi modificări până la momentul emiterii.

Notă cazare:
Variantele de cazare sunt disponibile la data realizării ofertei. În cazul în care una dintre opțiunile de cazare devine indisponibilă, vă vom oferi alternative similare. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerul de resort al țărilor respective și respectă normativele locale.

Cazare

Cazare 7 nopți cu mic dejun, conform opțiunilor alese

 

Descriere

Vă propunem un circuit în Malaezia în cadrul căruia veți vizita capitala Kuala Lumpur, apoi veți călători în nordul insulei Borneo, locul unde tradițiile ancestrale sunt împletite cu natura în forma ei cea mai autentică.

Cod catalog: PFT

Itinerariu

Ziua 1, 28 noiembrie 2024: București - Istanbul
Check in și îmbarcare pe aeroportul din București pentru zborul cu destinația Istanbul.

Ziua 2, 29 noiembrie 2024: Istanbul - Kuala Lumpur
După ce veți sosi în Kuala Lumpur, veți fi preluați de la aeroport de către partenerul nostru local și transferați la hotelul ales din Kuala Lumpur.
Cazare: Verdant Hill Hotel Kuala Lumpur 4*, Superior Room, sau similar

Ziua 3, 30 noiembrie 2024: Kuala Lumpur
Vă veți alătura altor turiști și veți face un tur panoramic al capitalei Malaeziei. Veți fi preluați de la hotelul unde vă veți caza și veți vizita reperele turistice ale acestui oraș: Turnurile Petronas, colosala capodoperă inginerească a lui César Pelli; Moscheea Națională Masjid Negara cu o capacitate de 15 000 de persoane și înconjurată de 13 acri de grădină; reședința sultanului Abdul Samad, ”Big Ben” al Malaeziei, clădire istorică finalizată în 1897 cu inflențe arhitecturale britanice, maure și islamice. Veți vizita piața Merdeka, denumită și Piața Independenței datorită faptului că marchează locul unde a fost ancorat steagul Malaeziei după câștigarea independenței față de Marea Britanie pe 31 august 1957. După turul de oraș veți vizita renumitele Peșteri Batu, adevărate minuni ale naturii, o rețea de peșteri și temple subterane, formate într-un deal de calcar. Reprezintă cel mai popular altar hindus din afara Indiei, lăcaș de cult inedit, temple hinduse decorate din belșug cu statui și picturi. Pentru a intra în Peșterule Batu este necesară urcarea a 272 de trepte abrupte. La baza scărilor vă întâmpină statuia aurie a zeității hinduiste înaltă de aproape 43 de metri.
Mese: mic dejun
Cazare: Verdant Hill Hotel Kuala Lumpur 4*, Superior Room, sau similar

Ziua 4, 01 decembrie 2024: Kuala Lumpur - Kota Kinabalu
Veți pleca spre Borneo. Veți fi conduși către aeroport pentru a vă îmbarca în zborul spre Kota Kinabalu. La sosire veți fi întâmpinați și transferați la hotel.
Kota Kinabalu, cunoscut și sub numele de Jesselton, este capitala statului Sabah, situat în Malaezia de Est. Orașul este situat pe coasta de nord-vest a insulei Borneo, între Parcul Național Tunku Abdul Rahman la vest, și Muntele Kinabalu, care a dat numele orașului, la est.
Mese: mic dejun
Cazare: Oceania Hotel 3*+, Superior Room, sau similar.

Ziua 5, 02 decembrie 2024: Kota Kinabalu
Veți fi preluați de la hotel și veți vizita Parcul Național Kinabalu. Vă veți bucura de priveliști de o frumusețe rară la Pekan Nabalu, o platformă de belvedere a Muntelui Kinabalu. Puteți găsi o varietate bogată de fructe și produse locale vândute de localnici și suveniruri unice din lemn. În continuare veți merge la primul sit al Patrimoniului Mondial din Malaezia – Parcul Național Kinabalu. Parcul se mândrește cu mai mult de 5.000 de specii de plante și aproximativ 90 de specii de mamifere de câmpie și nu numai. Veți vizita Grădina Botanică, apoi veți lua masa de prânz la un restaurant local. În continuare veți vizita Poring Hot Springs, izvoare minerale sulfurice fierbinți, considerate a avea proprietăți vindecătoare și foarte populare printre localnici. O experiență unică și de neuitat este Treetop Canopy Walk, podurile suspendate deasupra copacilor. În final veți vizita ferma de lapte Desa Cattle care oferă uimitoare peisaje, dar și activități la ferma de bovine.
Mese: mic dejun, prânz
Cazare: Oceania Hotel 3*+, Superior Room, sau similar.

Ziua 6, 03 decembrie 2024: Kota Kinabalu - Sandakan - Turtle Island
Veți fi transferați dimineata devreme către aeroportul din Kota Kinabalu pentru a vă îmbarca în zborul spre următoarea destinație, Sandakan. La aeroport veți fi întâmpinați și conduși către port pentru a pleca spre Turtle Island.
La ora 09:30 barca pleacă spre Turtle Island. După aproximativ o oră veți ajunge la insula Selingan, situată la 40 km nord de Sandakan, în Marea Sulu, în largul coastei de est a Sabah. Insula Selingan este principala zonă de cuibărit pentru țestoasele marine verzi. După cină veți fi preluați de un ranger și veți pleca în observarea broaștelor țestoase de pe insulă. Veți afla despre conservarea acestor broaște țestoase, veți asista la colectarea ouălor de la locul de cuibărit, plantându-le în incubator și veți vedea puii de broască țestoasă care se luptă să ajungă în largul mării după ce sunt eliberați pe țărm.
*Note: 1. Prezența broaștelor țeștoase la locurile de cuibărit depinde atât de sezonalitate, cât și de condițiile meteo, prezența musonului îndepărtând broaștele țestoase. Sezonul de cuibărit este între lunile iulie și octombrie, broscuțele eclozând la două luni după depunere.
2. Sabah Parks permite fotografierea broaștelor țestoase doar noaptea, iar filmarea nu este permisă deloc.
Mese: mic dejun, cină
Cazare: Selingan Island Chalet, Chalet sau similar.

Ziua 7, 04 decembrie 2024: Turtle Island - Sandakan - Sepilok - Kinabatangan
La ora 06:30 vă veți îmbarca și vă veți întoarce în Sandakan. De aici veți continua spre Sepilok, Centrul de reabilitare a urangutanilor orfani sau răniți și veți asista la hrănirea lor. Sepilok este o pădure tropicală tipică din Borneo. Drumul va continua pe un traseu presărat cu sate autentice, după care veți fi transferați cu barca către lodge. La ora 16:00 veți pleca într-o excursie cu barca pe cel mai lung râu din Sabah, Kinabatangan, și veți observa bogata viață sălbatică și păsările în habitatul lor din pădurea tropicală. Veți vedea specii de primate, inclusiv maimuțele endemice Proboscis pe vârfurile copacilor. Kinabatangan Wildlife Sanctuary este unul dintre cele mai bune locuri din Asia de Sud-Est pentru a observa fauna sălbatică.
Mese: mic dejun, prânz, cină
Cazare: Borneo Nature Lodge sau similar.

Ziua 8, 5 decembrie 2024: Kinabatangan - Sandakan - Kuala Lumpur
Veți pleca dimineața devreme și veți vizita Peștera Gomantong, renumită pentru cuiburile sale de păsări. După 15 minute de mers pe jos veți ajunge la deschiderea peșterii Simud Hitam și veți putea explora sistemul de peșteri.
Veți fi conduși la aeroportul din Sandakan pentru a vă îmbarca în zborul spre Kuala Lumpur.
*Notă: În cazul în care Peștera Gomantong este închisă pentru public, activitatea va fi înlocuită cu o croazieră de dimineață pe râul Kinabatangan.
Mese: mic dejun
Cazare: Oakwood Hotel & Residence Kuala Lumpur 4*, Deluxe Room, sau similar

Ziua 9, 06 decembrie 2024: Kuala Lumpur - Istanbul
Aveți această zi la dispoziție pentru a explora pe cont propriu Kuala Lumpur. Seara, veți fi transferați către aeroport pentru a vă îmbarca în zborul spre casă.
Mese: mic dejun
Notă: Late check-out nu este inclus!

Ziua 10, 07 decembrie 2024: Istanbul - București

Pret

2500 Euro / pachet 7 nopti / persoana in camera dubla / demipensiune
Cere oferta Cere oferta