Varsovia

Varsovia

Calatorind printre cladirile gri si nestilizate ce inconjoara Varsovia sau traversand bulevardele largi ce taie centrul orasului, vi se poate ierta ca ati fi dorit sa va aflati in alta parte. Insa cunoasterea istoriei bogate, pe alocuri tragice, a Varsoviei, poate transforma capitala Poloniei intr-o destinatie suprinzatoare, punandu-va la curent cu vocile trecutului, auzite si in cel mai modest dintre cartiere – un zid ciupit de vant devine o structura defensiva antebelica, o resedinta sobra capata valentele centrului celui mai mare gheto din Europa, iar orasul devine cartea de istorie moderna a intregului continent.

Intre complexurile de beton, descoperiti vestigiile restaurate ale trecutului regal al Poloniei, inclusiv un castel, o colectie de palate si parcuri si strazile reconstruite ale cartierului istoric Stare Miasto, unde cei aproape 25 de ani de democratie si capitalism au lasat in urma o mostenire arhitecturala pestrita – zgarie-norii si fatadele luxoase ale magazinelor se intrepatrund cu palatele staliniste transformate in restaurante cochete si cafenele. Pietele publice, in principal Pilsudskiego si Trzech Krzyzy, au receptionat, in ultima vreme, restaurari masive si cladiri noi atractive.

Croindu-se calea spre nord, in directia orasului Gdansk si a Marii Baltice, fluviul Vistula separa Varsovia in jumatate. Principalele atractii turistice se gasesc pe malurile vestice, in timp ce partea de est cuprinde cartierele rezidentiale si industriale. Marcand capatul nordic al centrului orasului, aglomeratul Stare Miasto (Orasul Vechi), furnizeaza cele mai importante repere istorice. Reconstruite din temelii dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la fel ca si restul orasului, structurile magnifice ale Zamek Krolewski (Castelul Regal), antica Archikatedra sw. Jana (catedrala Sf. Ioan) si Rynek Starego Miasta (vechea piata a orasului), sunt cele mai elocvente exemple de reconstructie in capitala Poloniei. Bisericile in stil baroc si fostele palate ale aristocratiei marginesc strazile din partea de vest a inelului de ziduri defensive si spre nord, in linistea Orasului Vechi – Nowe Miasto.

La vest de Stare Miasto, in districtele Muranow si Mirow, se intinde aria vechiului ghetou, unde sinagoga Nozyk si cimitirul Zydowski poarta semnele populatiei pierdute de evrei. La sud de Stare Miasto se gaseste Srodmiescie, centrul comercial al orasului. Reconstructia haotica de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a lasat in urma spatii largi, acoperite ulterior de o multitudine de cladiri de birouri. In ciuda noilor adaugari, totusi, linia orizontului este inca dominata de contururile Palac Kultury i Nauki (Palatul de Cultura si Stiinta), mostenirea stalinista a locuitorilor Varsoviei.

Legand Orasul Vechi de Srodmiescie, districtul Krakowskie Przedmiescie este punctat cu palate si turle in stil baroc, formand prima parte a faimoasei zone Trakt Krolewski (Calea Regala), o colectie de bulevarde largi ce se intind de la piata Zamkowy pana la grandioasa resedinta regala Wilanow din suburbiile sudice ale orasului. Pe traiectoria sa gasim parcul Lazienkowski, cea mai intantatoare dintre zonele verzi ale Varsoviei si gazda Palatului omonim, inconjurat de cursuri de apa si lacuri. Spre exterior de aici, orasul se transforma intr-o adunatura de cladiri contemporane, in care distingem aromele autentice ale vietii Varsoviei moderne, in cadrul cartierelor Zoliborz – spre nord -, si Praga – peste Vistula.

Varsovia este mult mai animata si mai vibranta decat este, in mod normal, considerata, iar lipsa facilitatilor de divertisment de dupa razboi a devenit acum istorie. O serie in crestere de baruri, restaurante si cluburi a rasarit pe toata suprafata orasului, pentru a servi noilor clase sociale, de consumatori cu ambitii vest-europene, iar daca preturile sunt cumva supradimensionate, raman totusi mai avantajoase decat locatiile similare din vest. Daca sositi aici intr-o excursie individuala si nu cunoasteti pe nimeni, orasul poate capata dimensiunile unui loc incarcat de energii negative, cu multe dintre atractiile istorice sau de divertisment inchise in jurul orei inserarii.

Locuitorii Varsoviei sunt insa persoane amabile si generoase, toate vizitele sociale, chiar si intalnirile de afaceri din birouri, sunt insotite de o ceasca de „herbata” (ceai) si un platou de prajituri. Austeritatea de dupa razboi a intarit, cumva, legaturile sociale traditionale, iar prieteniile aici se leaga repede, imbogatindu-va experientele urbane ale capitalei Poloniei.

Tara Polonia

Momentan nu exista oferte disponibile in aceasta locatie.