Nu exista review-uri pentru aceasta oferta.

Oferta include

  • Bilet de avion pe ruta București - Bangkok; Phuket - București
  • Bilet de avion Bangko - Koh Samui și Koh Samui - Phuket
  • 1 Bagaj de cală și 1 Bagaj de mână / persoană
  • Taxe de aeroport
  • Cazare 9 nopți cu mic dejun:
    • 3 nopți Bangkok la hotel de 4*
    • 3 nopți Koh Samui la hotel de 4*
    • 3 nopti Phuket la hotel de 5*
  • Mese: 9 mic dejun și 2 prânz
  • Transport și transferuri conform itinerariului cu vehicule cu aer condiționat
  • Vizite și excursii conform itinerariului, exceptând cele menționate ca fiind opționale
  • Tur de oraș de o zi în Bangkok
  • Tur de insulă Koh Samui
  • Taxe de intrare la obiectivele vizitate (obiective Bangkok)
  • Șofer și ghid local vorbitor de limbă engleză
  • Însoțitor de grup din partea Perfect Tour
  • Asistență turistică

Oferta nu include

  • Asigurare medicală / storno
  • Bacșiș ghid și șofer: se recomandă aproximativ 3-6 EUR/zi/persoană pentru ghid și 1,5-3 EUR/zi/persoană pentru șofer, în cazul tururilor de grup
  • Locuri preferențiale în avion
  • Early check-in, late check-out
  • Mese nespecificate în program
  • Excursii opționale:
  • Excursie Ayutthaya: aprox. 50 €/persoană
  • Croazieră Insulele Phi Phi: aprox. 120 €/persoană
  • Cheltuieli personale

Valabilitate oferta

Tariful este exprimat în euro/persoană/circuit, cazare în cameră dublă și este valabil pentru sejur în perioada 25.11 - 05.12.2026

Conditii oferta

Tariful este exprimat în euro / persoană / circuit, cazare în cameră dublă și este valabil pentru un grup de 16 de persoane. Locuri în limita disponibilității! Atenție, disponibilitatea se poate schimba în orice moment, motiv pentru care vă rugăm să ne contactați pentru reconfirmarea tarifelor și / sau a locurilor disponibile!
Grup minim pentru operarea acestui circuit: 12 persoane. Pentru un număr mai mic de 12 participanți tariful se va recalcula sau circuitul se va reprograma.

Orar de zbor:
Plecare Bucuresti 25.11.2026 ora 13:20; sosire Viena ora 14:00; Austrian Airlines
Plecare Viena 25.11.2026 ora 20:15; sosire Bangkok 26.11.2026 ora 12:20; Austrian Airlines
Plecare Bangkok 29.11.2026 ora 13:45; sosire Koh Samui 29.11.2026 ora 14:55; Bangkok Airways
Plecare Koh Samui 02.12.2026 ora 12:30; sosire Phuket 02.12.2026 ora 13:30; Bangkok Airways
Plecare Phuket 05.12.2026 ora 09:35; sosire Zurich 05.12.2026 ora 16:15; Swiss Airlines
Plecare Zurich 05.12.2026 ora 21:10; sosire București 06.12.2026 ora 00:30; Swiss Airlines

Condiții de plată: 
• 30% la confirmarea rezervării
• 30% cu 90 de zile înainte de plecare
• 40% cu 45 de zile înainte de plecare

Condiții de anulare: 
• penalizare 30% dupa confirmarea rezervării
• penalizare 60% cu 90 de zile înainte de plecare
• penalizare 100% cu 45 de zile înainte de plecare
Pentru solicitări cu mai puțin de 45 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării. Plata se face în euro sau în lei (caz în care se folosește cursul BNR din ziua plății + 2%).

Notă zboruri:
Orarul de zbor poate suferi modificări, fără avertisment din partea companiei aeriene. Taxele de aeroport sunt incluse, dar pot suferi modificări până la momentul emiterii.

Notă cazare:
Variantele de cazare sunt disponibile la data realizării ofertei. În cazul în care una dintre opțiunile de cazare devine indisponibilă, vă vom oferi alternative similare. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerul de resort al țărilor respective și respectă normativele locale.

Note:
Cetățenii români pot călători în Thailanda fără viză pentru șederi turistice de până la 60 de zile. La sosire, este necesar un pașaport valabil minimum 6 luni, un bilet de întoarcere sau de continuare a călătoriei și dovada cazării.

Cazare

Cazare 9 nopți cu mic dejun:
3 nopți Bangkok la hotel de 4*
3 nopți Koh Samui la hotel de 4*
3 nopti Phuket la hotel de 5*

Descriere

Descoperiți farmecul Thailandei într-un circuit spectaculos care îmbină cultura fascinantă a marilor orașe cu frumusețea exotică a insulelor tropicale. Călătoria începe în vibrantul Bangkok, capitala țării și un oraș al contrastelor, unde templele aurite, palatele regale și piețele tradiționale se împletesc armonios cu zgârie-norii moderni și viața urbană animată. Vom avea ocazia să explorăm principalele atracții ale metropolei și, pentru cei dornici să descopere mai mult din istoria Siamului, există posibilitatea unei incursiuni în apropiere, către Ayutthaya – fosta capitală a regatului, renumită pentru ruinele sale impresionante și atmosfera încărcată de tradiție.

După experiența culturală din Bangkok, itinerarul continuă spre paradisul tropical al insulelor thailandeze. Koh Samui ne întâmpină cu plaje cu nisip fin, palmieri legănați de briza mării și ape limpezi de un turcoaz irezistibil. Călătoria continuă în Phuket, cea mai mare insulă a Thailandei, unde peisajele spectaculoase, gastronomia locală și atmosfera relaxată creează cadrul perfect pentru vacanță. Pentru cei care doresc să exploreze și mai mult frumusețea arhipelagului, programul poate include și o excursie către legendarele insule Phi Phi, cunoscute pentru stâncile lor dramatice, lagunele ascunse și incredibila biodiversitate marină.

Cod catalog: PFT

Itinerariu

Ziua 1, 25.11.2026: București - Viena
Vă veți întâlni cu însoțitorul de grup în aeroportul Otopeni.

Ziua 2, 26.11.2026: Viena - Bangkok
La sosirea pe aeroportul din Bangkok vom fi preluați de către partenerul nostru local și transferați la hotelul unde ne vom caza.
Cazare: Furamaxclusive Sathorn Bangkok 4* sau similar

Ziua 3, 27.11.2026: Bangkok
Vom descoperi Bangkokul dintr-o perspectivă autentică într-un tur de o zi care îmbină cele mai importante atracții ale orașului cu experiențe locale memorabile. Vom fi preluați de la hotel dimineața și vom face o incursiune fascinantă în viața cotidiană a capitalei thailandeze.
Turul începe cu vizita la celebrul Templu al Buddha de Smarald (Wat Phra Kaew), considerat cel mai sacru templu budist din Thailanda. Aflat în incinta spectaculoasă a Marelui Palat, fostă reședință oficială a regilor Thailandei, acest complex impresionează prin arhitectura sa rafinată și decorurile aurite. Pe drum vom trece pe lângă renumita piață de amulete, una dintre cele mai vechi și autentice piețe din zona istorică Rattanakosin. Continuăm apoi spre Tha Thien Market, o piață tradițională de produse alimentare unde localnicii își fac cumpărăturile zilnice, înainte de a ajunge la Wat Pho, templul lui Buddha Culcat. Acest loc emblematic este cunoscut nu doar pentru statuia monumentală, ci și pentru rolul său istoric ca primul centru public de educație medicală din Thailanda, inclus în programul UNESCO „Memory of the World”. Excursia continuă către Wat Arun – Templul Zorilor, unul dintre cele mai fotografiate repere ale Bangkokului, renumit pentru turnul său impunător de aproximativ 70 de metri înălțime. Vom face apoi o pauză pentru a savura preparate autentice de street food thailandez, o adevărată experiență culinară locală. Ziua se încheie cu o relaxantă plimbare de aproximativ două ore cu barca tradițională din lemn de tec prin zona Thonburi, fosta capitală a Thailandei. Aici vom descoperi canalele istorice – numite khlong – și vom observa viața autentică a comunităților locale care trăiesc de-a lungul acestor căi navigabile.
Mese: mic dejun, prânz
Cazare: Furamaxclusive Sathorn Bangkok 4* sau similar

Ziua 4, 28.11.2026: Bangkok
Aveți această zi la dispoziție pentru a o petrece după bunul plac. Puteți alege să explorați capitala thailandeză pe cont propriu sau puteți alege, împreună cu însoțitorul de grup, excursia opțională către Ayutthaya, vechea capitala a Siamului
Opțional: Excursie Ayutthaya
Ayutthaya vă va înfățișa cele mai impresionante temple, veți descoperi fascinanta istorie a Siamului și vă veți bucura de un prânz tradițional la un restaurant local.
Veți vizita patru dintre cele mai remarcabile temple ale Ayutthayei, sit listat in Patrimoniul Mondial UNESCO. Complexul este renumit pentru statuia înclinată a lui Buddha, una dintre puținele structuri rămase în picioare din templul Wat Lokayasutha. Vom vizita Wat Phra Sri Sanphet, cel mai important templu din Ayutthaya, loc sacru pentru vechea regalitate și Wat Mahathat, unul dintre cele mai vechi temple semnificative ale Thailandei. Veți admira faimosul cap al lui Buddha împletit în rădăcinile copacului Bodhi. După masa de prânz, vom vizita magnificul templu Wat Chaiwattanaram al cărui arhitectură este inspirată de complexul Angkor Wat al Cambodgiei.
Mese: mic dejun, prânz
Cazare: Furamaxclusive Sathorn Bangkok 4* sau similar

Ziua 5, 29.11.2026: Bangkok - Koh Samui
Astăzi vom părăsi Bangkok-ul și ne vom îndrepta spre Koh Samui, cea mai cunoscută insulă din Golful Thailandei.
Vom fi preluați de la hotel și transferați către aeroport pentru a ne îmbarca în zborul către Samui. La sosire vom fi întâmpinați de partenerii locali și conduși la hotel.
Mese: mic dejun
Cazare: Coral Cliff Beach Resort Samui 4* sau similar

Ziua 6, 30.11.2026: Koh Samui
Vom descoperi frumusețea naturală a insulei Koh Samui într-o excursie captivantă care ne va purta prin unele dintre cele mai reprezentative locuri ale insulei. Turul începe cu o vizită la templul Plai Laem, un complex budist spectaculos cunoscut pentru statuia impresionantă a zeiței chineze Guanyin, reprezentată cu 18 brațe. Aici veți avea ocazia să admirați arhitectura colorată a templului și să aflați mai multe despre simbolistica spirituală a acestui loc deosebit. Următoarea oprire este celebrul Big Buddha Temple, situat pe micuța insulă Koh Fann, conectată de Koh Samui printr-un dig. Impunătoarea statuie aurie a lui Buddha, înaltă de aproximativ 15 metri, domină peisajul și oferă o atmosferă de liniște și reflecție. Excursia continuă cu o urcare spre unul dintre punctele panoramice ale insulei, de unde vom admira priveliști spectaculoase asupra junglei tropicale și a litoralului. Pe parcurs, vom descoperi și procesul tradițional de recoltare a latexului din arborii de cauciuc, printr-o demonstrație interesantă.
În continuare vom vizita Magic Garden, o grădină secretă ascunsă în mijlocul pădurii, unde statui misterioase și o mică cascadă creează o atmosferă aproape magică. După explorare, ne vom bucura de un prânz bufet în stil thailandez într-un restaurant panoramic. Turul include și o oprire la o plantație de nuci de cocos, unde puteți descoperi produse locale și suveniruri artizanale. Excursia se încheie la faimoasele formațiuni stâncoase Grandfather și Grandmother Rocks, înainte de transferul înapoi la hotel.
Mese: mic dejun, prânz
Cazare: Coral Cliff Beach Resort Samui 4* sau similar

Ziua 7, 01.12.2026: Koh Samui
Zi liberă în Koh Samui.
Koh Samui este a doua insulă ca mărime din Thailanda după Phuket, cu o suprafață de 228,7 km², o populație de peste 63.000 de locuitori și o rată de ocupare a hotelurilor de peste 73%, iar numărul vizitatorilor crește. Partea centrală a insulei este zonă montană ocupată de junglă.
Mese: mic dejun
Cazare: Coral Cliff Beach Resort Samui 4* sau similar

Ziua 8, 02.12.2026: Koh Samui - Phuket
Vom călători spre Phuket. Vom fi preluați de la hotel și transferați către aeroport pentru a ne îmbarca în zborul către Phuket. La sosire, vom fi transferați către resortul unde ne vom caza.
Mese: mic dejun
Cazare: Namaka Resort Kamala 5* sau similar

Ziua 9, 03.12.2026: Phuket
Opțional: Excursie Phi Phi
Astăzi vă recomandăm o excursie în vestitele insule Phi Phi. Pregătiți-vă pentru o zi memorabilă în arhipelagul Phi Phi, una dintre cele mai spectaculoase destinații din sudul Thailandei. Excursia începe dis-de-dimineață, când vom fi transferați către port și vom porni cu barca rapidă spre faimoasele Insule Phi Phi, iar prima oprire va fi spectaculoasa Maya Bay, devenită celebră după apariția în filmul The Beach. După o scurtă plimbare pe o alee naturală, vom ajunge pe una dintre cele mai frumoase plaje din lume, unde nisipul alb și apele turcoaz creează un peisaj de vis. Excursia continuă spre uimitoarea Pileh Lagoon, o lagună ascunsă între stânci calcaroase înalte, unde veți avea ocazia să înotați în ape limpezi de un verde smarald. Vom admira apoi Viking Cave, renumită pentru picturile sale vechi și pentru tradiția locală de recoltare a cuiburilor de rândunică, precum și Monkey Beach, unde maimuțele macac pot fi observate în mediul lor natural.
Pe insula Phi Phi Don, vom avea timp liber pentru a urca la un punct panoramic spectaculos, pentru a explora satul local sau pentru a ne relaxa pe plajă. Programul include și o sesiune de snorkeling printre recife de corali și pești tropicali.
La prânz vom savura o masă relaxantă pe plajă, urmată de timp pentru înot și relaxare. După-amiaza, în jurul orei 15:00, barca se întoarce spre Phuket, iar transferul ne va duce confortabil înapoi la hotel.
Mese: mic dejun
Cazare: Namaka Resort Kamala 5* sau similar

Ziua 10, 04.12.2026: Phuket
Zi liberă.
Phuket este cea mai mare insulă din Thailanda și una dintre destinațiile sale turistice principale. Există multe activități pe care le puteți face în Phuket, de la relaxare pe plajele cu nisip alb și activități nautice în apele crustaline, până la excursii în zonele înconjurătoare: sate și localități autentice, temple, natură și Parcuri Naționale.
Mese: mic dejun
Cazare: Namaka Resort Kamala 5* sau similar

Ziua 11, 05.12.2026: Phuket - Zurich - București
Vom fi transferați către aeroport pentru a ne îmbarca în zborul către casă.

Pret

2390 Euro / pachet 9 nopti / persoana in camera dubla / mic dejun
Cere oferta Cere oferta