Nu exista review-uri pentru aceasta oferta.

Oferta include

  • Bilet de avion pe ruta București - Panama City - București
  • 1 Bagaj de cală și 1 Bagaj de mână / persoană
  • Taxe de aeroport
  • Transferuri de grup conform itinerariului cu vehicule cu aer condiționat
  • Cazare 7 nopți în Panama City, conform itinerariului
  • Mese: 7 mic dejun, 2 prânz
  • Tur de grup de jumătate de zi în Panama City - Casco Viejo
  • Excursie la comunitatea Embera
  • Excursie în Parcul Național Soberania
  • Tur de grup de jumătate de zi panoramic în Panama City
  • Croazieră pe Canalul Panama
  • Excursie în Valle de Anton
  • Șofer & ghid local vorbitor de limbă engleză
  • Însoțitor de grup din partea Perfect Tour
  • Asistență turistică

Oferta nu include

  • Taxe de oraș (se achită local)
  • Taxe de ieșire de pe aeroporturi (dacă este cazul)
  • Asigurare medicală / storno
  • Bacșiș ghid și șofer: 5 USD/zi/persoană pentru ghid și, respectiv, 3 USD/zi/persoană pentru șofer
  • Locuri preferențiale în avion
  • Early check-in, late check-out
  • Mese nespecificate în program
  • Cheltuieli personale

Valabilitate oferta

Tariful afisat este valabil pentru sejur in perioada 17 - 26.01.2027

Conditii oferta

Tariful este exprimat în euro / persoană / circuit, cazare în cameră dublă și este valabil pentru un grup de 14 persoane. Locuri în limita disponibilității! Atenție, disponibilitatea se poate schimba în orice moment, motiv pentru care vă rugăm să ne contactați pentru reconfirmarea tarifelor și / sau a locurilor disponibile!
Grup minim pentru operarea acestui circuit: 10 persoane.

Orar de zbor:
Plecare Bucuresti 17.01.2027 ora 21:50; sosire Istanbul 18.01.2027 ora 00:20; Turkish Airlines
Plecare Istanbul 18.01.2027 ora 08:00; sosire Panama City 18.01.2027 ora 17:05; Turkish Airlines
Plecare Panama City 25.01.2027 ora 18:45; sosire Istanbul 26.01.2027 ora 15:30; Turkish Airlines
Plecare Istanbul 26.01.2027 ora 20:10; sosire București 26.01.2027 ora 20:30; Turkish Airlines

Notă zboruri:
Orarul de zbor poate suferi modificări, fără avertisment din partea companiei aeriene. Taxele de aeroport sunt incluse, dar pot suferi modificări până la momentul emiterii.
! Atenție! Escala la Istanbul este de tip overnight cu o durată de 7 ore și 40 de minute și nu include cazare. Cazarea în Istanbul este serviciu de tip suplimentar.

Notă cazare:
Variantele de cazare sunt disponibile la data realizării ofertei. În cazul în care una dintre opțiunile de cazare devine indisponibilă, vă vom oferi alternative similare. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerul de resort al țărilor respective și respectă normativele locale.
Hotelurile menționate în program sau altele similare vor fi confirmate în funcție de disponibilitatea existentă la momentul confirmării grupului.

Condiții de plată: 
• 30% la confirmarea rezervării
• 30% cu 90 de zile înainte de plecare
• 40% cu 45 de zile înainte de plecare

Condiții de anulare: 
• penalizare 30% dupa confirmarea rezervării
• penalizare 60% cu 90 de zile înainte de plecare
• penalizare 100% cu 45 de zile înainte de plecare
Pentru solicitări cu mai puțin de 45 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării. Plata se face în euro sau în lei (caz în care se folosește cursul BNR din ziua plății + 2%).

Notă itinerar:
Vă informăm că itinerariul acestui circuit de grup poate suferi modificări pe parcursul desfășurării programului. Furnizorul local își rezervă dreptul de a ajusta ordinea vizitelor sau anumite servicii turistice, în funcție de zilele de operare, disponibilitatea acestora sau alte condiții obiective, fără a afecta conținutul general al programului și serviciile incluse.

Notă informativă:
Pe durata desfășurării circuitului, grupul organizat de agenția noastră se va integra într-un grup internațional mai amplu, organizat și operat de către partenerul local. Serviciile turistice la destinație (transport, vizite, ghidaj etc.) vor fi furnizate în regim de grup internațional, conform standardelor partenerului local. Turiștii înscriși în cadrul acestui program vor beneficia, pe întreaga durată a circuitului, de serviciile unui însoțitor de grup vorbitor de limba română, care va asigura asistență și suport pe parcursul derulării programului.

Intrarea în Panama:
Vă informăm că, în conformitate cu reglementările autorităților vamale din Panama, toți pasagerii care călătoresc către Panama au obligația de a completa, înainte de sosire, formularul vamal online („Declaración de Viajero”).
Formularul se completează accesând următorul link:
https://declaraciondeviajero.ana.gob.pa/
După completare, pasagerii vor primi o confirmare (cod QR), care poate fi solicitată de compania aeriană la îmbarcare și/sau de autoritățile locale la sosirea în Panama. Responsabilitatea completării corecte și la timp a formularului revine fiecărui turist în parte.

Cazare

Cazare 7 nopți în Panama City, conform itinerariului

Descriere

Vă invităm într-o incursiune captivantă într-o țară în care modernul se împletește armonios cu tradițiile ancestrale și cu frumusețea naturală. Călătoria începe în vibrantul Panama City, un oraș cosmopolit ce surprinde prin contrastul dintre zgârie-nori și farmecul colonial al Casco Viejo. Aici descoperim istoria fascinantă a istmului care a schimbat rutele lumii și dinamismul unei capitale aflate în continuă transformare. Expediția continuă spre Gamboa, o oază tropicală situată în inima pădurii tropicale, unde jungla devine un decor viu plin de culoare și sunete. Vizita în comunitatea indigenă Embera oferă o întâlnire autentică cu un mod de viață tradițional, învățând despre obiceiurile, arta și relația profundă cu natura ale acestui popor ancestral. Nu poate lipsi explorarea celebrului Canal Panama, una dintre cele mai impresionante realizări inginerești ale omenirii, simbol al unor secole de vise și ambiții. În Valle Antón, un sat așezat într-un crater vulcanic, călătorii pășesc într-o lume a naturii spectaculoase, cu peisaje răcoroase, grădini luxuriante și piețe locale pline de culoare.

Cod catalog: PFT

Itinerariu

Ziua 1, 17 ianuarie 2027: București - Istanbul
Ne vom întâlni în aeroportul Otopeni pentru check in și îmbarcare în zborul cu destinația Istanbul.
Orar de zbor*:
Plecare Bucuresti 17.01.2027 ora 21:50; sosire Istanbul 18.01.2027 ora 00:20; Turkish Airlines
! Atenție! Escala la Istanbul este de tip overnight cu o durată de 7 ore și 40 de minute și nu include cazare. Cazarea în Istanbul este serviciu de tip suplimentar.

Ziua 2, 18 ianuarie 2027: Istanbul - Panama City
După ce vom sosi în Panama City, vom fi preluați de la aeroport de către partenerul nostru local și transferați la hotelul unde ne vom caza.
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Ziua 3, 19 ianuarie 2027: Panama City
Vom face un tur de jumătate de zi în Panama City în care vom descoperi cartierul colonial Casco Viejo, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, un loc încărcat de istorie și farmec. Vom păși pe străduțele pietruite ale acestui district emblematic, unde clădirile restaurate păstrează eleganța epocii coloniale spaniole.
Bisericile vechi, cu arhitectură distinctă, piețele cochete și atmosfera boemă creează un decor autentic, perfect pentru explorare. Vom vizita Place de France, punct de belvedere ce oferă o perspectivă spectaculoasă asupra orașului modern, un contrast impresionant între vechi și nou. Nu va lipsi nici oprirea în Piața Bolívar, un spațiu plin de viață, înconjurat de clădiri istorice și terase vibrante, unde istoria independenței din America Latină se împletește cu ritmul cotidian al localnicilor.
Experiența continuă cu vizitarea ecluzelor Miraflores, o adevărată minune inginerească a lumii moderne. De pe terasele special amenajate veți putea observa îndeaproape funcționarea Canalului Panama, urmărind navele uriașe în timp ce traversează ecluzele și sunt ridicate sau coborâte între oceane. Biletul de intrare include și acces la cinematograful IMAX, unde veți viziona un film 3D spectaculos, narat de Morgan Freeman, ce prezintă istoria, construcția și funcționarea acestui proiect colosal care a schimbat rutele maritime ale lumii.
Mese: mic dejun
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Ziua 4, 20 ianuarie 2027: Comunitatea Embera
Vom face o vizită comunității Embera. Această excursie ne poartă în universul fascinant al populațiilor indigene din Panama, oferindu-ne ocazia de a descoperi un mod de viață autentic și profund legat de natură. Pe parcursul transferului cu barca, cu puțin noroc, veți putea observa diverse specii de păsări – tucani, pescăruși-albaștri, vulturi și multe altele – precum și alte animale care trăiesc în ecosistemele luxuriante ale regiunii. La sosire, vom fi întâmpinați de comunitatea Embera, care ne va împărtăși detalii despre tradițiile lor, organizarea satului și modul în care își mențin identitatea culturală. Vom porni într-o plimbare prin pădure, alături de ghid și de un membru al tribului, pentru a descoperi utilizările uimitoare ale plantelor locale, fie pentru hrană, vindecare, fie pentru realizarea vestimentației tradiționale. Vom servi masa de prânz în comunitate.
Experiența se va încheia cu o prezentare a dansurilor lor ritualice, demonstrații de picturi corporale realizate cu fructul Tagua și o expoziție a meșteșugurilor artizanale, toate oferind o perspectivă intimă asupra unei culturi care continuă să trăiască în armonie cu natura.
Mese: mic dejun, prânz
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Ziua 5, 21 ianuarie 2027: Panama City - Parcul Național Soberania - Panama City
Plecare dimineața devreme către Parcul Național Soberanía, una dintre cele mai bogate zone naturale ale Panamei. Aici vom descoperi Rainforest Discovery Center, un proiect ecologic exemplar, construit în proporție de aproximativ 70% din materiale reciclate provenite din vechile construcții din zona Canalului – lemn, metal și alte elemente revalorificate. Centrul găzduiește o impresionantă torre de observație de 30 de metri, de unde vom putea admira priveliști spectaculoase asupra junglei tropicale, o adevărată mare de verde, viu animată de zeci de specii de păsări colorate și numeroase alte animale. Pe lângă turn, centrul dispune de poteci tematice care permit explorarea ecosistemului luxuriant. Aventura continuă pe celebrul traseu Pipeline Road, cunoscut în întreaga lume de iubitorii de păsări. Aici, însă, nu doar păsările sunt vedete: vom avea șansa să observăm frecvent mamifere precum maimuțe urlătoare, capucini, tamarini, leneși, furnicari sau agouti, dar și reptile (iguane, șerpi), amfibieni și numeroase insecte. Excursia se încheie cu o navigare printre micile insule ale Lacului Gatún, incluzând celebra Isla Mono, unde trăiesc mai multe specii de maimuțe. O parte a traseului se desfășoară chiar pe Canalul Panama și vom avea șansa de a întâlni uriașe nave portcontainer traversând această rută istorică.
Mese: mic dejun
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Ziua 6, 22 ianuarie 2027: Panama City
Astăzi vom continua explorarea capitalei cu un tur panoramic al Amador Causeway, una dintre cele mai frumoase zone de promenadă din Panama City, unde vom face o oprire fotografică la impresionantul Biomuseo, creație a renumitului arhitect Frank Gehry. Această clădire spectaculoasă, singura sa lucrare realizată pe continentul american, se distinge prin formele îndrăznețe și culorile vibrante, devenind un adevărat simbol arhitectural al orașului. Excursia continuă cu descoperirea sitului istoric Panamá Viejo, prima așezare europeană de pe coasta Pacificului, fondată în anul 1519 de exploratorul Pedro Arias Dávila. În 1671, orașul a suferit un atac devastator lansat de faimosul pirat Henry Morgan și a fost complet distrus în urma unui incendiu provocat după ordinul de evacuare și detonarea depozitelor de pulbere. Astăzi, ruinele vechiului oraș – inclusiv impunătorul turn al catedralei – pot fi încă vizitate și oferă o perspectivă fascinantă asupra trecutului colonial. În 1673, noul oraș Panama, cunoscut acum ca Casco Antiguo, a fost reconstruit la 2 km sud-est, pe versanții Cerro Ancón, unde continuă să fie centrul istoric vibrant al capitalei.
Mese: mic dejun
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Ziua 7, 23 ianuarie 2027: Croazieră pe Canalul Panama
După micul dejun, vom fi transferați la portul de îmbarcare situat pe Amador Causeway, punctul de plecare al unei experiențe unice pe Canalul Panama. Tranzitul parțial poate fi efectuat fie spre sud, fie spre nord, oferindu-vă ocazia de a admira unele dintre cele mai impresionante realizări inginerești ale lumii.
Pe parcurs, vom trece prin cele două sisteme de ecluze de pe partea Pacificului: Miraflores și Pedro Miguel, vom traversa impresionantul Trench Gaillard (Corte Culebra) și vom naviga pe Lacul Gatun, un element esențial al funcționării canalului. De asemenea, vom trece sub Puente Centenario și Puente de las Américas, poduri simbolice care leagă cele două continente și oferă perspective spectaculoase asupra zonei. În timpul croazierei, vom savura un prânz pe barcă, în timp ce ne bucurăm de priveliștile fascinante ale canalului și ale împrejurimilor.
Notă: Tranzitul Canalului Panama se operează numai sâmbăta și duminica! Itinerariul poate fi modificat în consecintă!
Mese: mic dejun, prânz
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Ziua 8, 24 ianuarie 2027: Panama City - Valle de Anton - Panama City
Vom porni într-o excursie de o zi în Valea Antón, un sat montan situat în craterul unui vulcan stins, renumit pentru clima sa proaspătă și însorită, dar și pentru piața sa de artizanat, unde tradițiile locale prind viață prin obiecte realizate manual. Această destinație unică oferă un cadru natural spectaculos, fiind înconjurată de pădure tropicală și peisaje montane impresionante. Vom face o drumeție ghidată de două ore prin pădurea tropicală. Însoțiți de un ghid local, vom explora flora și fauna bogată a regiunii, admirând copaci înalți, plante exotice și păsări colorate. Pe parcurs, vom fi uimiți de frumusețea cascadei El Macho, un adevărat colț ascuns de natură, în mijlocul junglei. Ulterior, vom vizita Butterfly Haven, unde vom învăța despre diversitatea impresionantă a fluturilor din zonă și vom pătrunde în habitatul lor, admirând sute de exemplare colorate. Ziua se încheie cu o plimbare relaxantă prin Mercado de Artesanía, o piață plină de obiecte tradiționale panameze, ideale pentru suveniruri și pentru a descoperi cultura locală.
Mese: mic dejun
Cazare: Victoria Hotel & Suites 4* sau similar

Zilele 9-10, 25-26 ianuarie 2027: Panama City - Istanbul - București
Avem prima parte a zilei la dispoziție pentru a explora orașul. Vom fi transferați către aeroport pentru a ne îmbarca în zborul către Istanbul.
*Notă: Late check-out nu este inclus!
Mese: mic dejun

Pret

2810 Euro / pachet 7 nopti / persoana in camera dubla / mic dejun
Cere oferta Cere oferta