---
title: "Norvegia"
description: "În primul rând, Norvegia nu este o ţară ieftină. Îşi permit. Apoi, dacă tot trebuie să vă cheltuiţi cu atenţie banii, ar trebui să purtaţi cu voi întotdeauna un ghid turistic, cu certitudinea că fiecare bănuţ îşi merită destinaţia. Locaţia…"
url: "https://www.perfect-tour.ro/destinatii/europa/norvegia/"
type: "location"
date_published: "2018-04-05T14:16:10+00:00"
date_modified: "2018-04-05T14:16:10+00:00"
site_name: "Perfect Tour"
language: "ro-RO"
---

# Norvegia

În primul rând, Norvegia nu este o ţară ieftină. Îşi permit. Apoi, dacă tot trebuie să vă cheltuiţi cu atenţie banii, ar trebui să purtaţi cu voi întotdeauna un ghid turistic, cu certitudinea că fiecare bănuţ îşi merită destinaţia. Locaţia nu este nici pe departe selectă. Această ţară nordică, vecina Suediei, a Rusiei şi a Finlandei, se întinde până aproape de polul nord. Condiţiile de viaţă de acolo i-au călit pe norvegieni iar atunci când ţi se ia, ţi se dă în egală măsură, însemnând că trebuie doar să fii atent la ce ai şi să suferi ca să poţi păstra. Norvegia nu este o ţară ca oricare alta.

În mijlocul verii, noaptea aproape că nu-şi face apariţia în Oslo, oraş ce se găseşte lângă un estuar bine protejat de vânturile din larg, la şapte grade mai jos de Cercul Polar de nord. Soarele apune târziu, începe asfinţitul şi o lungă ultimă linie de lumină leneveşte în cer în spatele orizontului înnegurat. Apoi, ca şi cum şi-ar schimba părerea, lumina începe să renască din chindie iar cerul devine strălucitor încă o dată. La 5 dimineaţa soarele are deja puterea de mijlocul zilei.

În mod normal, turiştii au de ales între o escapadă relaxantă in mijlocul naturii, aproape meditativă şi o aventură peste mări, într-una din insule sau pentru a vedea fiordurile. O croazieră la bordul vapoarelor Hurtigruten le combină în mod ideal pe ambele. Croazierele, deloc tipice, durează de obicei câteva zile şi plimbă pasagerii din partea mai sălbatică, de nord a Norvegiei spre sudul mai civilizat, alternând orele de navigaţie plăcută pe mare şă excursiile la ţărm. Vapoarele ridică şi lasă pasageri sau mărfuri în fiecare port de pe coastă, indiferent de mărimea acestuia. Înseamnă că aţi avea timp să coborâţi oriunde şi să vizitaţi localităţile pescăreşti, pline de culoare.

De la fiordurile de pe coasta de vest, dintre care merită să menţionăm Geiranger, Romsdal, Søgne sau Hardanger, la oraşele pline de viaţă precum Trondheim, Bergen sau Oslo, Norvegia oferă posibilităţi multiple de cazare, o ghirlandă de restaurante de renume mondial şi servicii turistice de cea mai bună calitate. Veţi fi uimiţi de câte lucruri aţi putea să faceţi sau să vedeţi în timpul unei vacanţe aici, de la plimbările pe saniile trase de câini şi schiul de-a lungul rutelor special amenajate, până la spectaculoasele fiorduri norvegiene, acoperite de păduri dense. Oricine are de învăţat în urma vizitei în ţara vikingilor şi toată lumea, fără excepţie, şi-ar dori să locuiască aici, în cel mai bogat stat al lumii – nu pentru bogăţii sau bani, ci pentru spiritul acesta de supravieţuitor, pentru civilizaţia fără pată, pentru spectacolul oferit de natură şi atât de apreciat sau pentru caracterul de învingător al populaţiei.

Din păcate, Norvegia rămâne o arie extinsă neexplorată a Europei, mai puţin cunoscută pentru români. Alegeţi să vă petreceţi măcar un scurt concediu aici şi nu veţi regreta!
